Conexiunea dintre bani și relații
Atunci când te gândești la bani, primul lucru care îți vine în minte este munca, venitul, economiile, cheltuielile sau poate dorința de a avea mai multă libertate financiară.
Dar dacă banii ar avea o legătură mult mai profundă cu relațiile tale decât ai crede?
Andreea Radics, facilitatoarea acestui eveniment din Arad, ne va ghida in acest atelier care are ca focus doua teme care ne sunt de interes cu siguranță tuturor: Banii și relațiile.
Tot din ceea ce lucrăm și transformăm în luna septembrie a acestui an poate avea o importanță deosebită pentru ceea ce vom primi și construi în 2027.
De aceea am ales acesta tema de Conexiune la Energia banilor si legătura lor cu relațiile din viața noastră.
Pentru că banii nu sunt doar despre cifre.
Sunt și despre felul în care primim, despre cât ne permitem să avem, despre cât de ușor sau greu cerem, despre ceea ce credem că merităm, despre siguranță, frică, libertate, control, familie, parteneriate și, uneori, despre povești pe care le purtăm cu noi fără să ne dăm seama.






